2009 – FESTIVALUL ŞI CONCURSUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE A LIEDULUI “IONEL PERLEA” – ediţia a XVIII-a

FESTIVALUL SI CONCURSUL NATIONAL DE INTERPRETARE A LIEDULUI „IONEL PERLEA” 15-17 mai 2009

MOTTO: „O Idee frumoasa dainuie” – George Enescu

Cuvânt de întâmpinare
Concursul şi Festivalul Naţional de interpretare a liedului „Ionel Perlea” ne invită la cea de a XVIII-a ediţie a sa, luminată de soarele primăverii împlinite, în „frumoasa lună Mai” a lui Heine şi Schumann. O revedere dorită şi, iată, din nou împlinită, datorită gazdelor – Consiliul Judeţean Ialomita, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” –şi coorganizatorilor – Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora” – România. Oaspeţii acestei ediţii sunt, ca în fiecare an, maeştrii care alcătuiesc juriul, muzicienii care realizează recitalurile şi, nu în ultimul rând, concurenţii, aflaţi acum în dialog cu propria lor afirmare artistică.
O parte din muzicienii oaspeţi cunosc istoria acestui eveniment muzical anual, deoarece şi-au oferit generos colaborarea la aproape toate sau la multe ediţii anterioare. De fiecare dată se mai adaugă şi alţi artişti care au acceptat invitaţia organizatorilor, înţelegând semnificaţia unei asemenea manifestări culturale naţionale de elită. Merită renumele artistului ialomiţean o astfel de dedicaţie ? Fără îndoială că răspunsul este afirmativ şi totodată pilduitor. Mulţi maeştrii ai muzicii din ţara noastră, vestiţi pe toate meridianele lumii, ar avea dreptul la neuitare dar, totodată, sunt amintiţi arareori. O benefică idee a iniţiat la Slobozia această întâlnire sub arcada unui destin de excepţie al secolului XX. Ediţiile de până acum au dovedit-o, aşa cum spunea George Enescu, potrivit căruia „ideea frumoasă dăinuie.” Programul acestei luni de Florar reuneşte studenţi din mari centre culturale şi universitare ale ţării, pentru Concurs, iar recitalurile oferă prime audiţii absolute, capodopere ale literaturii liedului şi, totodată, ca recurs la memorie, omagierea celor aniversaţi în 2009 – Josef Haydn. Felix Mendelssohn Bartholdy, Paul Constantinescu. Bine aţi venit în lumea muzicală a Câmpiei româneşti, pentru aceste zile care răsună în toată România cu sprijinul colegilor noştrii de la Societatea română de Radiodifuziune, Societatea română de Televiziune, de la Televiziunea „România de Mâine” şi Antena 1. Este un răstimp de trei zile pline de sonuri ce ne vor rămâne apoi în amintire, asociate unui nume mare, destinat să dăinuie – Ionel Perlea.
Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu

FESTIVALUL SI CONCURSUL NATIONAL DE INTERPRETARE A LIEDULUI “IONEL PERLEA” SI-A DESEMNAT CASTIGATORII

Pe 17 mai, in Sala de concerte a Centrului Cultural, in cadrul Galei Laureatilor, au fost acordate premiile celei de-a XVIII-a editii a Festivalului si Concursului National de lied “Ionel Perlea”, editie considerata de membrii juriului ca fiind cea mai valoroasa din istoria festivalului.
Marele Premiu “IONEL PERLEA” – Estefan Florin – Academia de Muzica “Gheorghe Dima” Cluj acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”

  • PREMIUL I – Dan Iulia Maria – Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
  • PREMIUL II – Andrei Elena Luminita – Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti acordat de Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”
  • PREMIUL III – Nafornita Valentina – Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
  • PREMIUL “MARTHA JOJA” pentru stil cameral – Prelucan Adrian – Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Pataki Adorjan Ernest – Opera Maghiara Cluj acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
  • PREMIUL “STELIANA CALOS” pentru interpretare vocală – Purcel Daniel Ovidiu – Academia de Muzica “Gheorghe Dima” Cluj acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
  • PREMIUL “MIHAELA AGACHI” – Petre Florin – Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti
  • PREMIUL “DOINA MICU” pentru stil pianistic cameral – Codruta Ghenceanu acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
  • PREMIUL “FUNDAŢIEI BIANCA” – Toma Popovici
    Ultima zi de festival s-a incheiat cu doua recitaluri de inalta tinuta : soprana Operei Nationale din Cluj, Orsolya Agnes Veress si pianista Codruta Ghenceanu cu piese de Paolo Tosti, ottorino Respighi si Richard Strauss, apoi mezzo-soprana clujeanca Ana Rusu, acompaniata de pianista Ana Rusu cu 12 lieduri de Mendessohn Bartholdy, de la a carui nastere se implinesc 200 de ani (sarbatorire UNESCO pe plan international).