2010 – FESTIVALUL ŞI CONCURSUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE A LIEDULUI “IONEL PERLEA” – ediţia a XIX-a

Festivalul şi Concursul Naţional de Interpretare a liedului “Ionel Perlea” ediţia a XIX-a, 7 – 9 mai 2010

Motto: “Dincolo de scurta noastră viaţă pe pământ, cei care vor veni după noi, să păstreze cu sfinţenie această taină, a destinului glorios al unui român: Ionel Perlea”(Theodor Grigoriu)

Incepând cu data de astăzi, 7 mai, timp de trei zile, Slobozia a redevinit capitala liedului în România, prin evenimentul de elită naţională, Festivalul şi Concursul Naţional de Interpretare a liedului – “Ionel Perlea”, ediţia a XIX-a.
Programul acestei luni de Florar a reunit studenţi din mari centre culturale şi universitare ale ţării, pentru Concurs, iar recitalurile au oferit, după cum a intrat în tradiţia Festivalului, prime audiţii absolute, capodopere ale literaturii liedului şi, totodată, ca recurs la memorie, omagierea celor aniversaţi în acest an – Samuel Barber (100 de ani), Hugo Wolf (150 de ani), Frederic Chopin (200 de ani), Alfred Mendelssohn (100 de ani), Gustav Mahler (150 de ani), Robert Schumann (200 de ani), Zeno Vancea (110 ani), Dan Voiculescu (70 ani) şi Ede Tereny (75 de ani).
În aceste trei zile, cu sprijinul Societatăţii române de Radiodifuziune şi al Societatăţii Române de Televiziune prin Televiziunea „România de Mâine” şi TVR Cultural, muzica de la Slobozia a răsunat în întreaga ţară. „Este un răstimp de trei zile pline de sonoruri ce ne vor rămâne apoi în amintire, asociate unui nume mare, destinat să dăinuie – Ionel Perlea”, a apreciat preşedintele juriului, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.
Şi în această ediţie, membrii juriului au fost personalităţi marcante din marile centre universitare şi muzicale ale ţării: prof. univ. dr. Maria Slătinaru Nistor, conf. Univ. dr. Bianca Manoleanu, drd. Claudia Codreanu, prof. univ. dr. Ionel Voineag (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), conf. dr. Ramona Eremia şi conf. univ. dr. Ana Rusu (Universitatea de Muzică Cluj), dr. Vasilica Stoiciu Frunză , director artistic la Opera Naţională din Iaşi, Daniela Caraman Fotea, redactorul revistei „Melos” Bucureşti şi prof. univ. dr. Florenţa Marinescu , de la Universitatea de Arte din Constanţa. Compozitorul liedurilor obligatorii pentrru această ediţie a fost dr. Ionică Pop de la Universitatea de Muzică Cluj. Organizatorii – Consiliul Judeţean Ialomiţa, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” şi Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali Mihail Jora Bucureşti, au reuşit să realizeze şi de această dată un eveniment cultural de elită.
Recitaluri de înaltă ţinută
Prima seară de Festival a avut un repertoriu interesant: creaţii de Dan Voiculescu şi Ede Terenyi, în interpretarea îndrăgitei soprane Bianca Manoleanu, acompaniată de pianistul Remus Manoleanu. Liedurile lui Ede Terenyi , pe versuri de Şerban Codrin (din ciclul „Dincolo de tăcere”) au încheiat o seară memorabilă.
Baritonul clujean Florin Estefan, acompaniat de pianista Iulia Suciu a interpretat piese de S. Rachmaninov şi P.I. Ceaikovski.
Seara de 8 mai a avut două recitaluri de marcă: soprana Alina Botezz şi pianistul Ieronim Buga, cu piese de Chopin şi duetul pentru soprană şi mezzosoprană cu piese de Robert Schumann (Diana Ţugui, Elmira Sebat şi pianista Gonul Abdula).
Recitalurile de duminică, 9 mai, dedicate Zilei Europei i-au avut ca protagonişti pe mezzo-soprana clujeancă Ana Rusu, (la pian Iulia Suciu) cu un repertoriu de Zeno Vancea, Alfred Mendelssohn şi Gustav Mahler şi pe baritonul Niculae Lupu (la pian George Rizea), cu Ciclul „Dragoste de poet” de Robert Schumann.

PREMIIILE EDIŢIEI A XIX-a:

  • Marele Premiu “IONEL PERLEA” – Iulia Maria Dan, acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
  • PREMIUL I – Irina Ioana Baianț, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti –premiu acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
  • PREMIUL II – Bianca Margean, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti –premiu acordat de Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”
  • PREMIUL III – Daniel Purcel, Academia de Muzica ”Gheorghe Dima” Cluj – premiu acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
  • PREMIUL “MIHAELA AGACHI” – Sorana Negrea Stoica, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti – premiu acordat de Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea
  • PREMIUL “MARTHA JOJA” pentru stil cameral – Georgiana Costea, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti – premiu acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
  • PREMIUL “MARTHA JOJA” pentru stil cameral – Diana Florea, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti – premiu acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
  • PREMIUL “STELIANA CALOS” – Stanca Maria Manoleanu, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti – premiu acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
  • PREMIUL “DOINA MICU” – Ana Patrascanu, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti – premiu acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
  • PREMIUL “FUNDAŢIEI BIANCA” pentru liedul impus – Elena Ina Dinca, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti –premiu acordat de Ede Terenyi
  • PREMIUL “FUNDAŢIEI BIANCA” pentru programul recitalului – Lacramioara Platon, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti – premiu acordat de Irina Voiculescu pentru compozitorul Dan Voiculescu
  • PREMIUL PENTRU ACOMPANIAMENT PIANISTIC acordat de Andreiana Rosca Geamana – Georgiana Sava, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti