Victor Grigore rămâne în continuare un pictor al portretului, însă aplecarea spre peisajul urban de factură figurativă este o atitudine recentă, artistul abordând și citadinul din perspectiva labirintului, în manieră constructivistă, folosindu-se de jocul geometric al formelor, care descriu analitic conglomerate de structuri, organizate după o logică a compoziției. Noile imagini pe această temă sunt inspirate din imediata apropiere, din orașul unde trăiește sau din locurile călătoriilor sale, reprezentarea păstrând datele specifice cadrelor vizuale din realitate. Peste acestea, Victor Grigore punctează în cromatica sa rafinată, note de picturalitate accentuată, alăturate rigidității unor arhitecturi care au un pitoresc al lor, datorat culorilor misterioase ale zidurilor de tonalități închise, grizate, terne. Lucrările de acest tip au și un caracter auditiv, artistul inducând forfota orașului, strada circulată de mașini, colțurile vii de oraș unde se întâmplă o activitate umană. Peisajele citadine, prin raportarea lor la realitate, vizează și calitățile de bun observator al lumii din jur, dar și pe acelea de desenator, format în spiritul academismului.
O componentă recurentă a creației lui Victor Grigore este antinomia dintre masculin și feminin, dintre trăirea interioară și exteriorizare, dintre ludic și liric, idei reflectate pe chipurilor unor personaje, tratate expresiv, în care modalitățile de redare au ca demers plastic picturalitatea cu ecleraje obținute din efectele calorice, dintr-o abordare de contraste și armonii nuanțate astfel încât, unitatea compozițiilor să devină o estetică, un punct de receptare al calităților artistului. Psihologiile sunt foarte diferite, deși structura schematică este repetitivă ca tematică, iar figura umană se extinde pe întreaga suprafață a imaginii. Diferențierile personajelor apar la nivelul introspecției ființei și din punct de vedere al particularităților faciale ale modelelor. Se remarcă imediat indivilualitatea chipurilor, stilul modern de aplicare al tonalităților prin suprapuneri, luminiscențe de pietre prețioase pe suprafața vibrată, acestea indicând un flux firesc al elemetelor de limbaj plastic, care fac din spațiul pânzei un teren volubil, exhibând trăirile artistului sub forma unor introspecții și ale automimesisului.
Ana Amelia Dincă
