Spaţiul legendar al Câmpiei române a devenit cadrul superbei arhitectul,cultural-muzicale-spirituale a Concursului și Festivalului Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”. Se poate vorbi, amintind numele de faimă al lui Ionel Perlea, că este de fapt o ctitorie ialomiţeană: Cei care am preluat mesajul înţelegem că este menită a aduce omagiul nostru pentru cel care a fost un mare artist român, aparținător al culturii universale, dirijorul și compozitorul Ionel Perlea.
Există, printre cei care construiesc această faptă recunoscută drept o valoare a patrimoniului UNESCO, oameni care cred în mai binele nostru prin artă. Le menţionăm mereu numele, pentru ca pretutindeni să fie cunoscuți drept purtători de steag cu însemnele țării românești, întregind astfel imaginea inițiatorilor și continuatorilor, potrivit îndemnului enescian „ideea frumoasă dăinuie”. Consider exemplară solidaritatea cu care artiștii de pe cuprinsul țării, fie maeștrii, invitați în recitalurile Festivalului și în juriile Concursului, fie tinerii veniți să-și demonstreze valoarea, la început de carieră, se înscriu în Cartea de Onoare a evenimentului, de-a lungul a mai mult de două decenii încoace, alături de reprezentanții conducerii Județului Ialomița, municipiului Slobozia și Centrului cultural UNESCO „Ionel Perlea”, organizatori, împreună cu Uniunea Criticilor Muzicali din România „Mihail Jora”.
Printre membri fondatori cu care am fost, an de an, împreună, ne onorează nume strălucite ale artei muzicale, precum Maria Slătinaru Nistor, Bianca Manoleanu, Remus Manoleanu, Ionel Voineag, Claudia Codreanu, pianiștii Alexandru Petrovici, Andreiana Roșca, Vasilica Stoiciu Frunză, poetul Șerban Codrin, compozitorul Theodor Grigoriu, scriitorul Nicolae Stan, criticul muzical Daniela Caraman Fotea, teleasta Ivona Cristescu, directoarea Casei de cultură Doina Roșca, mai apoi noii veniți Ana Rusu, Oana Andra, Florența Marinescu, Radio România Muzical, Televiziune națională, Televiziunea de mâine, Antena 1. La Trofeul Ionel Perlea, s-a adăugat omagiul adus unor artiști intrați în eternitate, ce au fost aici în edițiile anterioare – Doina Micu, Emilia Petrescu, Martha Joja, Steliana Calos, Mihaela Agachi, Adela Burlui, Dan Voiculescu, nume integrate în palmares ca premii.
Dintre caracteristicile de unicat ale manifestării anuale ialomițene desprindem ideea, păstrată cu consecvență, a recitalurilor susținute de membri ai juriilor, adevărat laborator-master pentru participanții competitori, care își ascultă maeștrii ce le apreciază la rându-le evoluțiile. Un alt factor de originalitate este cultivarea contribuției, în repertoriul de concurs a creaţiei de muzică-poezie în contemporaneitate, prin compoziții special oferite de creatori români actuali, „capul de coloană” fiind însuși muzica lui Ionel Perlea.
La Slobozia există inițiative destinate a demonstra că locul de pelerinaj își merită atenția din parte tuturor românilor și, de ce nu, a tuturor celor care doresc să cunoască arta și spiritualitatea poporului nostru. Casa memorială, Centrul cultural „Ionel Perlea”, monumentul ridicat în memoria artistului, Concursul și Festivalul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”, aflat la cea de a XIX-a ediție, sunt astfel de semne.
Pentru marii oameni ai țării, pentru cei care i-au înfrumusețat peisajul spiritual cu rosturile măiestriei, nu există altă recompensă, alt gest de recunoștință decât dragostea noastră. Ivit din iubire, din dorința perpetuării unui model de excepție, Concursul și Festivalul Ionel Perlea lansează la Slobozia, în fiecare primăvară, un eveniment de reper artistic pe harta muzicală a României, adăugănd la cununa județului Ialomița însemnele nestematelor sonore, ale vibrației Sentimentului și Frumuseții, drept arme de slujire a Binelui.
Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu,
preşedintele Concursului şi Festivalului
Festivalul si Concursul National de Interpretare a Liedului “Ionel Perlea” editia a XXI-a, 4-6 mai 2012
PREMII
Marele Premiu “IONEL PERLEA” EX AEQUO–Diaconu Adelina, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti Korch Stefan, Academia de Muzica „Gheorghe Dima” Cluj Napoca acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
PREMIUL I – Florea Diana, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
PREMIUL II – Prelucan Adrian, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti acordat de Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”
PREMIUL III – Stancu Ioan Ovidiu, Academia de Muzica „Gheorghe Dima” Cluj Napoca, acordat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”
PREMII SPECIALE:
PREMIUL “MIHAELA AGACHI” – Neagoe Oana Florentina, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti , acordat de Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea
PREMIUL “MARTHA JOJA” pentru stil cameral –
Pavăl-Olaru Aida-Cătălina, Academia de Muzica „Gheorghe Dima” Cluj Napoca Țipă Andreea, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti
acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
PREMIUL “STELIANA CALOS” – Zadacencu Andrei-Alexandru, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
PREMIUL “DOINA MICU” – Lelia Serafinceanu, acordat de Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora”
PREMIUL “FUNDAŢIEI BIANCA”– Anca Săftulescu
PREMIUL „ADELA BURLUI” EX AEQUO – Diaconu Adelina, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti Korch Stefan, Academia de Muzica „Gheorghe Dima” Cluj Napoca