Absolvent al institutului de Arte Plastice, București – secția grafică. Între anii 1976-2003 se specializează în Franța, Belgia, Olanda, Grecia și Serbia; doctor în Arte Vizuale cu lucrarea „Legitimarea graficii militante între retorism și eficiență” (cu prof. univ. dr. Mihail Mănescu). Din 1973 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru AIAP – Asociația Internațională a Artiștilor Plastici, Paris, Franța. Din anul 1980 activează ca profesor de grafică gradul I la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, București, unde a ocupat și funcția de director între anii 1999-2006. În 1999 dezvoltă programa de gravură pentru liceele de artă din țară. Iar în 2006 este distins cu Diploma Gheorghe Lazăr pentru merite deosebite în activitatea la catedră și pentru rezultate remarcabile obținute în educarea și formarea tinerilor. În 1973 începe activitatea expozițională, care va fi una prolifică, însumând peste 70 expoziții, atât pe plan national, cât și international (Italia, Iugoslavia, Germania, Japonia, Franța, Polonia, Spania, Slovenia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Brazilia, Olanda, Bulgaria, Chile, Serbia). Premiile și distincțiile sale numără Placheta Centrului Internațional de Artă și Cultură, Roma, Italia (1974). Marele Premiu al Bienalei Internaționale a Portretului, Tuzla, Iugoslavia (1986), Premiul pentru Grafică al Uniunii Artiștilor Plastici din România (1986, 1992, 2000, 2005), Meritul Cultural în grad de ofițer (2004), Premiul Național I pentru gravură – Constantin Găvenea, Tulcea, România (2004). Dicționarul artiștilor contemporani – Contemporary Art Print of the World, Tokyo, Japonia dedică două pagini activității și lucrărilor artistului.
Aurel Bulacu ne arată ce poate face imaginarul din formele simple și cum se poate constitui un discurs vizual folosind arcadele corpului feminin, trecut prin infinite modalități de comunicare ale realului cu fantasticul, dar păstrând unitar și original orizontul de exprimare care, uneori devine tangențial în sursele sale cu gestualismul modern, cu expresionismul abstract, dar și cu aplatizarea orientală a elementelor, ajungând deseori de la sinteza formei la exprimarea eliptică, și de la arheologizarea statică a trupului – monolit sub diversele sale identități și arhetipuri, la tensiunea conferită de jocul liniilor desenate, pictate ori gravate, în toate cazurile ținând sub control plasticitatea analizată într-o libertate similară cu efectele lăsate de lumea recognoscibilă, statornicită o clipă în memoria artistului, care deliberează apoi structuri monumentale, dar și componente posesoare ale unei fragilități specifice efemerului. Însăși ființa aceasta suprarealistă care locuiește, sub variate reprezentări imaginative, spațiul bidimensional în care devine liber Aurel Bulacu, este contradictorie, anacronică, vie, tensională, liniștită, și definește stări, situații și atitudini, întotdeauna ludice în transpunerea poetică a mesajului. Abstracția din masele de culoare, impusă de tușe lejere, dinamice, evocând o zbatere a materiei carnale, interpune contururi ale corpului uman care transferă asupra lucrării iluzia tridimensionalului, fragmentarea pensulației arareori, atmosfera haosului cosmic, definite în diferitele efecte în spațiului compozițional, permițând continuarea poveștii în profunzimile gândului și tabloului. Componentele intimiste ale sinelui artistic vin șoptite din mitologia figurativă a omului, cu ajutorul acesteia, Aurel Bulacu deconstruind și făcând permutări imaginative, în cadrul cărora, o anumită implicare a fluidului acvatic și biologic, a neantului și dizolvării ființei în sine, devin necesare pentru citarea unui fericiri nemărturisite, dar sugerate în esența unei sexualități anulate a omului, însă subînțeleasă în sinteza formelor rotunde și voluptoase, a sinuozităților colportate la scară cosmică, a componentelor anatomice, prin a căror rocade și-a găsit Aurel Bulacu calea spre perfecțiune.
Ana Amelia Dincă