Gheorghe Mosorescu – Atelier de scenografie II, 2 iunie 2022 ora 16:00, Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița

Gheorghe Mosorescu și-a dedicat întreaga viață scenografiei, din acest punct de vedere conceptele sale scenice, nu numai că susțin vizual spectacolul, fiind adaptate la piesele transpuse, ci sunt creații artistice originale. Plastica spectacolelor sale, care unește decorul și costumul, astfel încât să fie și funcțională, și estetică, aduce în același creuzet de creație, arhitectura și sensibilitatea plastică. Fiind o sinteză a artelor, care parcurge un drum complex de la proiectele de execuție și recuzită, până la transpunerea finală a spectacolului, munca lui Gheorgeh Mosorescu în acest domeniu scoate la iveală un artist pluridisciplinar pregătit, cu multiple posibilăți de flexibilitate ideatică și de armonizare a artelor. Desenul riguros, adnotările care explică și motivează datele viziunii sale, se alătură unor discursuri vizuale scenografice foarte moderne, în care descifrăm o solidă cultură a domeniului și o capacitate de imaginație care depășește puterea de transmitere a lecturii textelor. Documetele pe care Gheorghe Mosorescu le expune în cadrul ˶Atelierului de scenografie II”, sunt atât imagini din spectacole, unde se poate observa modul cum elementele scenografiei se integrează în traspunerea definitivă, dar și schițe premergătoare de costume și ansambluri perspectivale, detalii, eseuri vizuale, proiecte într-un anumit stadiu de lucru. Fiind o muncă de echipă, transpunerea spectacolelor la care Gheorghe Mosorescu a participat prin amprenta sa scenografică, ne arată disponibilitățile multiple în ceea ce privește adaptarea la temă prin intermediul unei gândiri creatore cu note personale. În expoziția de la Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița, publicul va putea să vadă aspecte din activitatea sa de scenograf la texte literare de referință, dublate de remarcabila sa creație artistică: ˶Azilul de noapte” de Maxim Gorki, ˶Femei, bărbați și viața dintre ei”, de Cehov, ˶Fred și Barney la Revistă”, de Margareta Raduna, ˶Martor și judecător”, de Ion Balan, ˶Martorii se suprimă”, de Robert Thomas, ˶Moș Teacă” după Anton Bacalbașa, ˶O seară la Union”, după I.L. Caragiale,˶ Orașul nostru”, de Thornton Wilder, ˶Povești de familie”, de B. Sbrlianovic, ˶Rețeta fericii”, de Aurel Barangă, ˶Roata”, de C. Ifrim, ˶Romeo și Julieta”, de William Shakespeare, ˶Sexul femeii ca un câmp de luptă” și ˶Țara lui Gufi”, de M. Visniec, ˶Viforul”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, ˶Vinovații fără vină”, de A.N. Ostrovschi.
Ana Amelia Dincă

Sari la conținut