Adina Moldova Ţitrea – expoziție de pictură, icoane şi tapiserie, 25 martie 2025 ora 16:00, Sala Arcadia a Centrului Cultural  „Ionel Perlea” – Ialomița

„Rapsodia Română” în culori

            Expoziția „Rapsodia Română” organizată de Doamna Adina Moldova Țitrea în cadrul proiectului „Arta călătoare” subscrie evenimentelor dedicate omagierii lui George Enescu, muzicianul care a cuprins în compozițiile sale sensibilitatea sufletului poporului român.

            Această delicatețe a tradițiilor din arealul României și specificul locurilor sunt surprinse și în lucrările prezentate la Slobozia, într-un al doilea popas curatorial, după expoziția intitulată „Poema Română”.

            Apetența pentru ceea ce ne definește, construit prin artă ca spirit național, este rezultatul unui temei bun și corect, cu putere de reverberație în sinele fiecăruia dintre noi, cei crescuți și educați în acest spațiu cultural.

            Chiar dacă supralicitate, frumosul și armonia temelor și motivelor populare, claritatea peisajelor și firescul naturilor statice, seninătatea chipurilor portretizate și profunzimea simbolică a icoanelor sculptate, răspund unor nevoi perpetue de reprezentare și de receptare.

            Așa se explică și domeniile variate din care provin artiștii expozanți, de la arhitecți și sportivi, la judecători și angajați din structurile Ministerului de Afaceri Interne, pasionați de pictură și sculptură, ca forme de exprimare a unui sine omogen.

            O notă aparte o dau în expoziție tapiseriile realizate în tehnica peretarelor din odăile bunicilor, cusute în puncte muscă pe pânză de sac, acum stilizate. 

            Vă invităm să priviți și să simțiți care dintre lucrări vă trezește bucuria și nostalgia unor amintiri trăite sau moștenite despre spațiului cultural românesc.

Clementina Tudor,

Manager Centrul Cultural „Ionel Perlea” – Ialomița

Sari la conținut