Dan Tudor Truică – Semnele timpului meu – expoziţie de grafică, 14 februarie 2022 ora 16:30, Centrul Cultural „Ionel Perlea”

Centrul Cultural „Ionel Perlea”, TRUICART Events Brand și Dan Tudor Truică, au plăcerea să vă invite să participați la vernisajul expoziției de grafică “Semnele timpului meu”, care va avea loc luni, 14 februarie 2022, ora 16.30, la Centrul Cultural „Ionel Perlea”, Galeria „Arcadia”, Slobozia.
Pe simeze vor fi prezentate peste 70 de lucrări de grafică, creații ale ultimilor ani.
Expoziție poate fi vizitată în perioada 14 – 24 februarie 2022.

“ … Creațiile sale sunt construite în spiritul unei viziuni dinamice și de esență, alb și negru, negru pe alb, cu accente în roșu cinabru care parcă aduce toată atenția în aceste tușe. Sau cu spații de bleu-marin, aproape metalic, într-un discurs ferm, clar, afirmat. Penelul îi capătă valențe diverse, după urma pe care o lasă pe spațiul definirii. Accentele sunt de caligrafie magică, tușele ample plutesc atemporal și fără greutate. Personajele sale au amplitudine și personalitate, au monumentalitate și personifică. Atmosfera este, evident, una de scenă profundă, înaltă și impunătoare.”
Marius Tița

Sari la conținut